miercuri, 21 ianuarie 2009

Welcome Mister President


Bun venit nea’ Obama.

Ieri, 20 ianuarie 2009 alesul pentru functia de presedintele al Statelor Unite ale Americii, Barack Hussein Obama, a fost investit. Cu o ceremonie de 170 de milioane de dolari si un public alcatuit din 2 milioane de oameni, Obama a depus juramantul cu mana pe Biblia lui Abraham Lincoln, modelul sau politic. Noul presedinte a cauzat o adevarata isterie cu cateva luni inainte de aceasta investire. Obama-mania, cum mai este numit curentul, a atins toate continentele, toate paturile sociale si toate varstele. De unde a pornit mania asta? Cine este Barack Obama?

Are 47 de ani, este nascut pe 4 august 1961 la Honolulu. Mama sa din Hawaii, tatal sau din Kenya. A crescut alaturi de bunici, cu care a avut o relatie foarte stransa. A absolvit Columbia University – Studii Politice, apoi in 1988 s-a inscris la Harvard Law School, iar in 1991 a absolvit magna cum laudae. A trecut printr-o periada in care a incercat alcool si droguri precum marijuana si cocaina.

De ce este atat de iubit? A fost senator al statului Illinois. Este democrat, contracandidatul sau republican a fost John McCain. Campania sa a fost printre singurele din lume care nu a atacat celalalt candidat. A fost atacat in repetate randuri de catre republicani, incepand cu John McCain, fost militar in Vietnam. Nici aleasa lui McCain ca vicepresedinte, Sarah Palin, nu l-a scutit de atacuri, facandu-l “communist”,”socialist”,”mincinos”etc. Dar Obama a preferat sa nu raspunda acestor afirmatii. A fost intotdeauna sincer si aproape de alegatori. Elegant si diplomat. Primul presedinte de culoare al SUA. In timpul campaniei acesta povestea ca a cunoscut o batrana de culoare in varsta de 98 de ani, care a inceput sa planga cand l-a vazut zicand “ Din familia mea multi au fost sclavi. Nu credeam ca va veni ziua in care presedintele acestei minunate tari va fi un afroamerica.”. Este visul lui Martin Luther King. Sloganul Campaniei a fost “Change we need”. Discursul dupa aflarea castigatorului a facut ca multi oameni, americani, asiatici, europeni sau africani sa planga.”Yes we can” spunea Obama. A fost un candidat popular, nu populist.

Inca din acest moment Obama a devenit Presedintele Planetei Pamant. Este vazut ca un salvator, care a ajuns in momentul acestei mari crize economice pentru a ajuta nu numai America, ci toate tarile. Este un om carismatic, modest si destept. Se spune ca a devenit cel mai puternic om al planetei. Este un moment istoric chiar si numai prin faptul ca este primul presedinte de culoare al Americii. L-am sustinut pe Obama. Imi doream sa castige. Nu pentru ca John McCain nu ar fi fost pregatit sau, cum s-a mai spus, prea batran pentru aceasta functie. Ci fiindca intr-adevar are o anumita calitate pe care nu o pot defini. Cand am citit editorialul lui Cristian Tudor Popescu in ziarul Gandul despre Obama si discursul lui “dupa victorie” am avut impresia ca ma aud vorbind. Insa acum ca a trecut acel moment trebuie sa revenim la realitate. Criza economica izbucnita anul trecut poate ajunge mai mare decat cea din 1929. America are 2 razboaie la activ. Dar inainte de toate aceste probleme, prima pe care va trebui sa o infrunte este Obamania. Sunt asteptate prea multe lucruri de la el, prea repede si din prea multe parti. Este un om ca orice alt om. Care trebuie sa raspunda in fata altor oameni. Trebuie sa aiba de a face cu alti sefi de stat. Iar el este constient de acest lucru. La o declaratie de presa a incercat sa atenueze aceste asteptari, insa nu a avut foarte mare succes. Aceasta comparatie cu Mesia ii apasa foarte mult pe umeri.

In Romania nu a existat si nici nu cred ca va exista intr-un viitor apropriat un Obama. Daca ar exista l-as sustine si as avea asteptari inalte de la el. Dar trebuie sa fim realisti...pana si puterile presedintelui Americii sunt limitate. Sa speram ca intr-adevar Barack Obama, al 44-lea presedinte al SUA nu ne va surprinde neplacut si ii vom tine pumnii, atat lui cat si vicepresedintelui ales de el, Joe Biden.

 

P.S. : Indraznesc sa pun un citat din acelasi Cristian Tudor Popescu, dintr-un editorial pentru ziarul Gandul, un citat care mi s-a parut genial, in adevaratul sens al cuvantului : Închei cu un gând dincolo de politică: dacă incredibilul s-a produs şi un negru a ajuns preşedintele Americii, atunci poate că şi creştinii vor conştientiza mai bine de-acum înainte faptul că Iisus Hristos a fost evreu.”

Foto: www.barackobama.com

marți, 6 ianuarie 2009

Cultura - Victima colaterala in razboiul Guvernului Boc contra Generalilor de Lux

Astazi Emil Boc a iesit in biroul de presa de la Palatul Guvernului spunand ca a mai luat o actiune impotriva generalilor de lux: nu mai ai voie sa cumulezi pensia cu salariul. Cu alte cuvinte, pentru a preveni incasari enorme, ilogice ale acelor oameni care ies le pensie, se reangajeaza de unde au plecat pe niste salarii “de lux”, interzice cumularea. Ai de ales: pensia sau munca. O masura buna, un pic invaziva, dar buna.

Unul din sectoarele cele mai afectate de aceasta masura? Cultura, mai exact actorii, care s-au nimerit a fi victime colaterale in razboiul guvernului Boc contra generalilor de lux. Astfel, nume mari ale teatrului, actori consacrati, nu mai pot sa joace. Victor Rebenciuc si Stela Popescu sunt doar doua nume dintr-o lista lunga de mari artisti care nu vor mai putea sa ne bucure cu jocul lor actoricesc.

Daca guvernul ar permite ca actorii sa primeasca macar drepturi de autor s-ar echilibra cumva balanta. Actorul pensionar s-ar duce la directorul teatrului, ar negocia si s-ar ajunga la un acord ca fiecare spectacol sa valoreze o anumita suma. Pe gratis nu se poate fiindca, din punct de vedere constitutional, nu ai voie sa exploatezi munca unui om. Oricum, fara bani greu mai poti sa lucrezi. Victor Rebenciuc a spus:”am pensia de 12 milioane, dupa 50 de ani de munca. Salariul pe care il am de la TNB este de 15 milioane. Si totusi, dupa 50 de ani de munca am doar un apartament si o masina...si un copil si un nepot.” Iar dansul este unul din cazurile fericite. Mircea Diaconu, actor si director al teatrului Nottara, a declarat ca inchide teatrul fiindca “pur si simplu nu am cu cine lucra.” Are dreptate, dupa cum spunea domnul Rebenciuc “ doar n-o sa joc Romeo la varsta mea. Joc un rol de varsta mea”. In conditiile in care multe din piesele jucate la teatru au actori pensionari care joaca roluri in concordanta cu varsta lor, cum poate merge mai departe teatrul romanesc, care si-asa se afla intr-o situatie precara.

Ce-i drept nu cred ca in mintea lui Emil Boc si a oamenilor care au gandit aceasta lege era gandul de a sabota marii actori ai Romaniei, insa o anumita dispozitie in acest sens trebuia data. Sunt oameni care sunt nevoiti sa lucreze pentru a putea trai, sunt oameni care vor sa munceasca fiindca sunt inca in putere. Acesti oameni ce vor face? Generalii de lux, foarte bine, nu mai au voie sa ia pensie de 20 de milioane si salariu de 100, dar cei cu salarii si pensii mici ce fac?

Mai este o problema. Orice actor stie ca actoria se fura. Te invata la scoala apoi te duci sa joci, dar furi tehnicile si meseria de la cei mai mari, mai buni. Acesti tineri actori de la cine vor mai fura meseria? Trebuie sa existe un echilibru, ori acest echilibru va fi spulberat de aceasta lege. Cererea publicului din nou este o problema. Cei mai multi tineri isi doresc sa ii vada pe scena pe marii actori ai teatrului. Exista pericolul ca teatrele sa nu mai fie pline, oamenii sa nu mai consume cultura. In aceste conditii, citez din doamna Stela Popescu: “Cum repara gafa?”


Foto: Tudor Botea